Afiseaza creatiile participante la concurs
3 aprecieri
138 vizualizari
VOICU Georgiana
Despre puterea introvertiților cu Susan Cain
Clasa: a 10-a
Data postarii: 21.04.2017
 

„Linisteee! Puterea introvertiţilor intr-o lume asurzitoare”  este un bestseller scris de scriitoarea americană Susan Cain, tradus în 30 de limbi , o carte foarte bine documentată, înțesată de referințe psihologice , livrești în general, ce vorbește despre puterea tăcerii  introvertiților,înzestrați  cu  o viaţă interioară bogată,într-o lume asurzitoare.

Cartea nu numai că  mă ajută să mă înțeleg mai bine pe mine însămi-căci și eu sunt o introvertită -inspirându-mi  dorința de a mă reevalua,dar îmi și dăruiește  forţa de a schimba pentru totdeauna felul în care îi percepem pe ceilalți, apropiindu-ne cu mai multă prietenie de fenomenul psihologic al alterității atât de frecvent discutat.

Lucrarea ,densă ca semnificații  și destul de amplă ( 393 de pagini),demitizează credința conform căreia pentru a fi fericit şi a reuşi în viaţă, trebuie să fii extrovertit: ba dimpotrivă, ne avertizează Susan Cain, introvertiţilor le datorăm multe dintre marile contribuţii sociale – de la picturile cu floarea-soarelui ale lui Van Gogh la invenţia PC-ului,căci introvertiții sunt  cu adevărat inovatori şi creativi, deși le displace să se evidențieze,alegând  să lucreze de unii singuri şi nu în echipe de brainstorming.

Susan Cain reușește să fie cât se poate de persuasivă,oferind exemplul celebru al Rosei Parks care a făcut subiectul nr. 1 al ziarelor mondiale: în  Montgomery, Alabama, pe data de 1 decembrie 1955, un autobuz opreşte în staţie şi o femeie de vreo 40 de ani, îmbrăcată  cu gust, se suie în el. Femeia își pătrează poziția demnă,spatele drept , în ciuda faptului că şi-a petrecut ziua aplecată peste masa de călcat dintr-un subsol întunecos al magazinului Montogmery Fair. Are picioarele umflate şi umerii o dor. Stă pe primul rând de scaune pentru persoane de culoare şi se uită tăcută cum autobuzul se umple cu pasageri. Asta până când şoferul îi ordonă să-şi cedeze scaunul unui pasager alb. Femeia rosteşte un singur cuvânt, care aprinde unul dintre cele mai importante proteste în favoarea drepturilor cetăţeneşti din secolul XX – un cuvânt care ajută America să devină mai bună.Acel cuvânt este „Nu“.Şoferul o ameninţă cu poliţia.

— Puteţi chema poliţia, spune Rosa Parks.

Soseşte un poliţist care o întreabă de ce nu se dă la o parte.

— Voi de ce ne tot prigoniţi? Întreabă ea simplu.

— Nu ştiu, spune el, dar legea e lege, iar dumneata eşti arestată.

În după-amiaza procesului şi a sentinţei pentru comportament nepotrivit, Asociaţia pentru Progres din Montgomery a organizat o întrunire pentru Parks la Biserica Baptistă de pe strada Holt, în zona cea mai săracă a oraşului. Cinci mii de oameni s-au adunat pentru a susţine actul unic de curaj al lui Parks,înghesuindu-se în biserică până când stranele acesteia au devenit neîncăpătoare. Ceilalţi au rămas paşnici afară, ascultând prin boxe, în timp ce everendul Martin Luther King Jr. A vorbea mulţimii.

— Vine o vreme când oamenii se satură să mai fie striviţi sub călcâiul de fier al opresiunii, le spuse el. Vine o vreme când oamenii se satură să mai fie daţi la o parte din lumina strălucitoare a unei zile de iulie pentru a fi lăsaţi să îndure frigul pătrunzător al unei zile îngheţate de noiembrie.

După ce Luther King îi laudă Rosei  gestul curajos  ,Asociaţia lansează în tot oraşul un boicot al autobuzelor, care durează 381 de zile,chit că ,pentru a ajunge la muncă,oamenii se văd nevoiți să meargă pe jos kilometri întregi până la locurile de muncă.

Ei bine, acești oameni ,inspirați de gestul unei personalități introvertite ca cea a Rosei Parks,au darul de a schimba cursul istoriei, pledând în favoarea respectului pentru drepturile tuturor oamenilor, indiferent de apartenența lor la etnie, religie sau culoarea pielii.

Autoarea recunoaște că i-au fost demontate niste credințe care încadrau oamenii care fac pionierat asemenea Rosei Parks sau asemenea lui Martin Luther King JR., spiritele curajoase ,în general, într-un soi de „magic box” , care garanta temperamentul îndrăzneţ și înălțimea de „statuie a Independenței” : în  anul 2005, când  Rosa a decedat la vârsta de 92 de ani, numeroasele necrologuri au descris-o ca pe o făptură  firavă,dulce, mică de statură şi cu vorba blândă, „timidă şi sfioasă“, dar cu„un curaj de leu“,subliniind paradoxala „plămadă” a personalității acestei eroine de un „curaj tăcut”, de o „sfială curajoasă” uimitoare, capabilă să marcheze progresul omenirii.

Refuzând să-şi cedeze locul într-un autobuz segregat ,Rosa a produs  efectul revoluționar al impunerii demnității umane universale, reușind să ne vorbească tuturor despre visul omenirii dintotdeauna, acela AL LIBERTĂȚII .

Vieţile noastre sunt modelate de personalitate ,iar cel mai important aspect al personalităţii – „nordul şi sudul temperamentului“ se află în spectrul „introvertit-extravertit”.

Apartenența fie la categoria introvertiților, fie la categoria extravertiților ne determină  atât alegerea prietenilor/partenerilor, cât şi modul în care conversăm, ne rezolvăm conflictele şi ne manifestăm iubirea.

De asemenea, ne ajută să ne alegem o anumită profesie,având succes sau nu, ne guvernează măsura în care suntem înclinaţi să facem exerciţii fizice, să comitem adulter, să funcţionăm bine fără somn, să învăţăm din greşeli, să amânăm gratificaţiile, să fim lideri buni şi să ne întrebăm „Ce-ar fi fost dacă?“.

Modul nostru de a fi se reflectă în căile neurale din creierul nostru, în neurotransmiţători, introvertirea şi extravertirea fiind două dintre subiectele ce suscită interesul specialiștilor  preocupați  de psihologia personalităţii.

 Autoarea subliniază idealul de individ impus de societatea modernă,„Idealul de Extravertire”, convingerea că sinele ideal este sociabil, de tip alfa,  simțindu-se confortabil în lumina reflectoarelor,preferând acţiunea în locul contemplaţiei, asumarea de riscuri în locul atenţiei la detalii, certitudinea în locul îndoielii, lucrând bine în echipă şi socializând în grupuri.

De asmenea, Susan Cain accentuează pericolele modelelor actuale de gîndire intolerantă cu introvertiții,personaliăți de „mâna a doua”,marcate adesea și de sensibilitate și seriozitate.

Introvertirea acestor tipi serioși ,singuratici și senisibili  , diferența specifică a acestor personalități creatoare,a devenit  acum o trăsătură  de personalitate,mai degrabă de nedorit : în cel mai bun caz,contemporanii noștri sunt   destul de îngăduitori cu introvertiții dotaţi pentru tehnologie ,care ajung fabulos de bogaţi( aluzie la Bill Gates) : Un CEO ca Bill Gates, care este introvertit, este excepţia de la regulă, corporaţiile fiind dominate de directori care vorbesc atât de mult încât nu mai au timp să te asculte pe tine, chiar dacă tu eşti genul proactiv şi vrei să îmbunătăţeşti un proces. Pentru "şoarecii de bilbiotecă", care nu sunt tipul omului de afaceri "clasic", sunt mai potrivite firmele web-based, start-up-urile digitale sau din domeniul social media.

Introvertirea – alături de suratele ei sensibilitatea, seriozitatea şi timiditatea – este acum o trăsătură de personalitate de mâna a doua, plasată undeva între dezamăgire şi patologie. Introvertiţii care trăiesc conform Idealului de Extravertire sunt asemenea femeilor într-o lume a bărbaţilor: desconsideraţi din cauza unei trăsături care provine din esenţa a ceea ce sunt.

Extravertirea  persoanelor volubile,expansive este o  a doua formă de personalitate ,dezirabilă,dar transformatp, în accepța autoarei, într-un standard opresiv, la care cei mai mulţi dintre noi simţim că trebuie să ne conformăm. Extravertirea este așezată în directă relație cu  dinamica vocii ce impune viteză,ritm și volum,întrucât tendința cvasigenerală a oamenilor este de a îi considera mai competenţi,mai inteligenți  şi mai plăcuţi  pe cei care vorbesc repede,decât cei ce vorbesc domol,chiar dacă  experiența ne-a învățat că nu există niciun fel de corelaţie între darul de a vorbi şi ideile bune.

Atfel, consider că opera lui Susan Cain, deși a fost scrisă cu gândul la un anumit public- target, cel american,este recomandabilă şi românilor care promovează excesiv idealul individului extravertit :  ca să reușești, est ebine să fii sociabil, să te afirmi şi să fii charismatic,  în niciun caz introvertit, adică introspectiv, sensibil şi uneori solitar, creativ în mod individual. Astfel,am înțeles cât de neprețuit este talentul colegilor mei excepționali ,care nu participă cu dragă inimă la proiecte de grup sau brainstorming, prefrând să creeze pe cont propriu. Din cauza temerii de a fi judecaţi şi de a se pune în situaţii jenante, introvertiţii au performanţe mai bune atunci când lucrează singuri la biroul lor. Comunicarea interpersonală este benefică, dar trebuie folosită cu măsură, în mod înţelept.

 Citind opera lui Susan Cain, am înțeles din nou pericolul etichetării indivizilor,a așa-numitului „labelling” ,al stigmatizării,al polarizării excesive a judecății noastre, al simplificării nepermise a naturii umane,care , prin complexitatea ei, scapă  încadrării stricte într-o cutie de temperament,așa cum arată fundamentele științifice ca cele oferite de Jerome Kagan,ce demonstrează că bebeluşii  mai reactivi la stimuli (imagini sau mirosuri) devin într-o proporţie seminificativ mai mare adulţi introvertiţi. Concluzia Înțelegem ,ăncă o dată, cât de gerșite sunt stereotipiile,stigmatizările ce așază semnul egalității între introvertiţi și persoane antisociale.

Înțelegem,din această carte,prin intremediul analogiei oameni-flori, că mediul în care trăim şi experienţele personale sunt factori cel puţin la fel de importanţi în dezvoltare ca trăsăturile înnăscute: cunoscuta teorie a lui David Dobbs spune că extrovertiţii sunt  păpădii,  dezvoltându-se oriunde, în timp ce introvertiţii sunt orhidee-ei/ele  au nevoie de solul potrivit ca să înflorească.

Susan subliniază pericolul impunerii cultului personalităţii, în locul unuia al caracterului ,întrucât atractivitatea şi farmecul personal au devenit mai importante decât loialitatea şi integritatea, dând exemplul lui  Dale Carnegie, autorul faimoasei  lucrări „Secretele succesului” sau al scrierii „Cum să-ţi faci prieteni şi să influenţezi oameni.” 

 În concluzie,lucrarea subliniază că lumea ar fi un loc mai bun cu mai mulţi introvertiţi, ca Rosa Parks ,conștienți de atuurile temperamnetului lor,însă neexcluzând beneficiile  asumării comportamentelor din spectrul extroversiunii, însă fără a „împrumuta” trăsături strine doar de dragul integraării sau inclzuiunii într-un grup, căci nu putem disimula fără să resimțim pericolul alienării.

 

 
  • VOICU Georgiana
    Despre puterea introvertiților cu Susan Cain
    3
    138